Situaţia contestaţiilor la tezele cu subiect unic
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a centralizat în cursul ultimelor două zile, prin Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, situaţia contestaţiilor la prima sesiune a tezelor cu subiect unic, pentru clasele a VII-a şi a VIII-a.
Totalul contestaţiilor depuse la clasa a VII-a pe cele trei materii la care elevii au dat teze cu subiect unic – limba maternă, limba română şi matematică – este de 6.561, din 430.399 de lucrări susţinute, reprezentând 1,53% din totalul acestora.
Din cei 11.713 elevi care au susţinut proba la limba maternă, doar 106 au depus contestaţii, ceea ce reprezintă 0,90%. În urma recorectării, au fost modificate notele a 55 de teze, conform metodologiei.
La matematică, din totalul celor 208.230 de elevi care au susţinut teza, doar 1.755 au depus contestaţii, reprezentând 0,84%. După recorectare, 585 de note au fost modificate.
La limba şi literatura română, din totalul de 210.456 de elevi care au susţinut teza, au depus contestaţii 4.700, reprezentând 2,23%. În urma recorectării, au fost modificare notele a 2.174 de teze.
La clasa a VII-a, numărul total al elevilor cărora li s-a modificat nota, conform metodologiei, în urma contestaţiei, este de 2.814, ceea ce reprezintă 0,65% din totalul lucrărilor susţinute, şi totodată 42,89% din numărul total de contestaţii depuse.
La clasa a VIII-a, totalul de contestaţii depuse pe cele cinci materii la care elevii au dat teze cu subiect unic – limba maternă, limba română, matematică, istorie/geografie – este de 12.880 de contestaţii, din 631.387 de lucrări susţinute, reprezentând 2,04%.
La limba maternă, au depus contestaţii 107 elevi din cei 10.921 care au susţinut proba, ceea ce reprezintă 0,98%. În urma recorectării, au fost modificate notele a 70 de lucrări.
La matematică, din cei 206. 545 de elevi care au susţinut teza, 2.372 au depus contestaţii, reprezentând 1,15%. În urma recorectării au fost modificate notele a 793 de lucrări. Din cei 206.017 de elevi care au susţinut teza la limba şi literatura română, 7.569 au depus contestaţii, reprezentând 3,67% din 100%. În urma recorectării, au fost modificate notele a 3. 526 de lucrări.
La istorie, din 62.252 de elevi care au dat proba, 1.729 au depus contestaţii, reprezentând 2,78%. În urma recorectării, au fost modificate notele a 841 de teze.
La geografie, 1.103 elevi au contestat tezele, din cei 145.652 care au susţinut proba, reprezentând 0,76%. În urma recorectării, au fost modificate notele a 390 de lucrări.
La clasa a VIII-a, numărul total al elevilor cărora li s-a modificat nota, conform metodologiei, în urma contestaţiei, este de 5.620, ceea ce reprezintă 0,89% din totalul lucrărilor susţinute, şi totodată 43,64% din numărul total de contestaţii depuse.
Metodologia cu privire la desfăşurarea tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, aprobată prin OMEC 1867/31.08.2007, precizează la art. 18 (3) că: „În situaţia în care între nota iniţială dată de comisia din centrul de evaluare şi nota dată de comisia din centrul de contestaţii este o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de comisia din centrul de contestaţii. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de comisia din centrul de evaluare”.
Etichete: contestatii, teze
Articol adaugat pe January 17th, 2008 la ora 1:15 am.