Bacalaureat 2008: Bacalaureat cu poliţia la uşă
Bacalaureat cu poliţia. Cu Parchetul, DIICOT-ul, MIRA. Cu FBI. Cu anchete şi secrete păzite mai ceva decât secretele de stat. Aşa arată ediţia 2008 a celui mai important examen pe care-l au de dat absolvenţii claselor a XII-a: examenul maturităţii.
După toată tevatura, ai putea crede că miza examenului de bacalaureat este cel puţin egală cu divulgarea secretului bombei biologice. Chiar aşa de important să fi devenit examenul de bacalaureat încât există persoane dispuse să-şi rişte libertatea pentru a afla nişte banale cerinţe ale subiectelor de la proba orală de limbă şi literatură română?
S-ar părea că da. E doar o aparenţă, însă. Din informaţiile pe care le am la această oră, ştiind exact numele elevului care a primit mailul, numele profesorului care l-a „pârât”, amănuntul că toate s-au petrecut la Cluj, unde inspectorul general are copilul în examen, declaraţia ministrului Adomniţei, căruia i s-a spus de către Poliţie că va fi surprins când va afla numele celui care a fraudat examenul, fiindcă este o persoană apropiată, aş putea concluziona că mobilul hoţului nu e neapărat de natură materială, cât mai degrabă emoţională.
Citeste toata stirea in Gandul.
Etichete: Bacalaureat
Articol adaugat pe June 25th, 2008 la ora 10:19 pm.