Ultimele noutati din invatamantul romanesc.

edu

itbox Educatie Bacalaureat Teste Nationale Invatamant Preuniversitar Locuri de munca Contactati-ne

Ministrul Cristian Adomniţei va discuta cu sindicatele


Ministrul Cristian Adomniţei va discuta cu sindicatele pe tema creşterilor salariale

Ministrul Cristian Adomniţei se întâlneşte marţi, 15 ianuarie, la ora 13.00, la sediul MECT, cu preşedinţii sindicatelor din învăţământ, ca urmare a solicitării acestora.
Discuţiile vizează creşterea salariilor personalului didactic în anul 2008 şi reprezintă etapa de informare reciprocă, premergătoare negocierilor dintre sindicate şi Guvern.
Sindicatele care îşi vor prezenta punctele de vedere sunt cele care au participat activ atât la conceperea şi definitivarea proiectului de Legi ale Educaţiei, cât şi la rezolvarea, alături de MECT, a diverselor probleme ale personalului didactic.
„Grija faţă de resursa umană din învăţământ reprezintă una dintre temele importante aflate pe agenda MECT. Dincolo de negocierile pe care le vom purta pe salarizare, personalul didactic primeşte în această lună al 13-lea salariu, conform legii. Este un demers obiectiv, care nu a avut legătură cu vreo negociere purtată de vreun sindicat sau cu vreo presiune a societăţii civile. Este strict rezultatul aplicării legii”, susţine ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei. La finalul întâlnirii, ministrul va susţine declaraţii de presă.

Sursa: edu.ro
Categoria: Comunicate de presa

Etichete: ,

Articol adaugat pe January 12th, 2008 la ora 9:01 pm.




Jocuri ( jocuri flash online ) - Anunturi ( anunturi gratuite ) - Radio ( radio online ) - Articole ( articole ) - Poezii ( poezii si poeme)

Adaugate Recent
  • » Bacalaureat 2008: Peste 1.000 de jandarmi mobilizaţi pe timpul Bacalaureatului
  • » Bacalaureat 2008: Ministerul dă apă rece şi ventilatoare elevilor
  • » Bacalaureat 2008: Studiul istoriei şi al limbii române îi „învaţă“ pe elevi să se ruşineze că sunt români
  • » Bacalaureat 2008: Bacalaureat cu poliţia la uşă
  • » Bacalaureat 2008: Taxă de protocol contra nota de la bacalaureat
  • » Bacalaureat 2008: Mulţi elevi bucureşteni vin cu limuzina să dea BAC-ul la un liceu agricol din Ilfov
  • » Bacalaureat 2008: Supraveghetorii neglijenti la Bacalaureat vor fi sanctionati penal
  • » Bacalaureat 2008: Cristian Adomniţei: "Scopul era să mi-o iau la chestia asta"
  • » Bacalaureat 2008: Adomniţei: "Bacalaureatul merge mai departe!"
  • » Ministrul „Abramburiţei“ inflamează Bacul
  • Categorii

    Examene si Testari

    Comunicate MEN


    © 2024 Invatamant si Educatie | Entries (RSS) and Comments (RSS)

    webhosting itbox