Ultimele noutati din invatamantul romanesc.

edu

itbox Educatie Bacalaureat Teste Nationale Invatamant Preuniversitar Locuri de munca Contactati-ne

MECT lansează la nivel naţional dezbaterile privind proiectele de Legi ale Educaţiei


Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului iniţiază, de luni, 14 ianuarie, prin intermediul celor 42 de inspectorate şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti, dezbaterea publică a proiectelor de Legi ale Educaţiei.
Sunt invitaţi să participe reprezentanţii primăriilor/consiliilor locale, prefecturilor, sindicatelor, organizaţiilor neguvernamentale, părinţi, elevi, mass-media şi orice alţi reprezentanţi ai societăţii civile. Fiecare dintre participanţi îşi poate prezenta punctul de vedere şi propunerile referitoare la proiectele privind Legea Învăţământului Preuniversitar şi Statutul Personalului Didactic. Toate ideile vor fi analizate, centralizate şi transmise ministerului de către inspectorate. Perioada de dezbatere, definitivată de MECT împreună cu inspectoratele şcolare, este 14 ianuarie – 17 februarie. Inspectoratele pot organiza şi alte dezbateri decât cele realizate la solicitarea MECT.
În toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, vor participa la aceste evenimente, în funcţie de calendarul stabilit, ministrul Cristian Adomniţei, consilieri ai ministrului, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar şi directori din cadrul direcţiilor de învăţământ preuniversitar.
Ministrul Cristian Adomniţei va fi prezent, în lunile ianuarie şi februarie, în judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Teleorman, Vâlcea şi Argeş.

Calendarul dezbaterilor pentru săptămâna 14 – 20 ianuarie este următorul:
14 ianuarie, ora 14.00, jud. Sălaj: participare reprezentanţi MECT – Corina Chertes şi Ioana Szabo, consilieri personali ai ministrului
15 ianuarie, ora 10.00, jud. Satu-Mare: participare reprezentanţi MECT – Corina Chertes şi Ioana Szabo, consilieri personali ai ministrului
16 ianuarie, ora 10.00, jud. Maramureş: participare reprezentanţi MECT – Corina Chertes şi Ioana Szabo, consilieri personali ai ministrului
17 ianuarie, ora 8.30, jud. Mehedinţi respectiv ora 14.30, jud. Caraş-Severin: participarea ministrului Cristian Adomniţei
17 ianuarie, ora 9.00, jud. Gorj: participarea Secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Svetlana Preoteasa
17 ianuarie, ora 9.00, jud. Galaţi: participare reprezentant MECT – Valentin Popescu, director resurse umane
18 ianuarie, ora 8.30, jud. Hunedoara: participarea ministrului Cristian Adomniţei
18 ianuarie, ora 9.00, jud. Brăila: participare reprezentant MECT – Valentin Popescu, director resurse umane
18 ianuarie, ora 9.00, jud. Dolj: participarea Secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Svetlana Preoteasa şi a directorului general resurse umane, Corina Marin.

Pachetul de Legi ale Educaţiei este un document perfectibil, realizat prin consultarea permanentă şi directă a MECT cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi superior, cu federaţiile studenţeşti, rectori. Acesta a fost asumat integral de toţi factorii implicaţi în definitivarea lui.
Oricine doreşte să contribuie la demersul MECT poate să o facă trimiţând sugestiile pe adresa de e-mail proiecte.legi[AT]medc.edu.ro, pe forumul dedicat special discutării acestora sau, în scris, pe adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (Bucureşti, str. General Berthelot nr. 28 – 30, sector 1).

Categoria: Comunicate de presa

Etichete:

Articol adaugat pe January 14th, 2008 la ora 10:50 am.




Jocuri ( jocuri flash online ) - Anunturi ( anunturi gratuite ) - Radio ( radio online ) - Articole ( articole ) - Poezii ( poezii si poeme)

Adaugate Recent
  • » Bacalaureat 2008: Peste 1.000 de jandarmi mobilizaţi pe timpul Bacalaureatului
  • » Bacalaureat 2008: Ministerul dă apă rece şi ventilatoare elevilor
  • » Bacalaureat 2008: Studiul istoriei şi al limbii române îi „învaţă“ pe elevi să se ruşineze că sunt români
  • » Bacalaureat 2008: Bacalaureat cu poliţia la uşă
  • » Bacalaureat 2008: Taxă de protocol contra nota de la bacalaureat
  • » Bacalaureat 2008: Mulţi elevi bucureşteni vin cu limuzina să dea BAC-ul la un liceu agricol din Ilfov
  • » Bacalaureat 2008: Supraveghetorii neglijenti la Bacalaureat vor fi sanctionati penal
  • » Bacalaureat 2008: Cristian Adomniţei: "Scopul era să mi-o iau la chestia asta"
  • » Bacalaureat 2008: Adomniţei: "Bacalaureatul merge mai departe!"
  • » Ministrul „Abramburiţei“ inflamează Bacul
  • Categorii

    Examene si Testari

    Comunicate MEN


    © 2024 Invatamant si Educatie | Entries (RSS) and Comments (RSS)

    webhosting itbox